Producătorul coreean de roboți de vopsire Doolim-Yaskawa depune eforturi pentru a asigura o performanță excelentă în timp. Ei au solicitat soluții de etanșare customizate de la Roxtec.
Pulverizarea vopselelor pe plăcuțele din oțel de pe caroseria vehiculelor este o activitate solicitantă, care necesită tehnologii de control rezistente la praf și antideflagrante. Doolim-Yaskawa obișnuia să folosească presetupe și compuși pentru proiectarea și fabricarea panourilor electrice. De data aceasta, însă, proiectanții căutau o soluție de etanșare a cablurilor specializată pentru un sistem de roboți de vopsire pe bază de pulverizare, care să poată face față proceselor solicitante implicate. Ei au apelat la Roxtec – și au primit etanșări compacte, personalizate pentru o densitate mare de cabluri aproape peste noapte.
Toată lumea a fost convinsă
Etanșările Roxtec sunt compacte comparativ cu presetupele, iar modificările de proiect nu creează niciodată probleme, deoarece modulele de etanșări se adaptează la cabluri de diferite dimensiuni. Roxtec a fost, în mod evident, o soluție perfectă, însă oamenii de la Doolim-Yaskawa au fost inițial îngrijorați în privința alegerii etanșărilor.
„Ei au spus că este un produs cu totul nou, pe care nu l-am mai folosit niciodată și că, de asemenea, mărea costul inițial. Cu toate acestea, când oamenii au văzut produsele instalate, au fost toți mulțumiți de calitatea excelentă și de suportul tehnic oferit de Roxtec”, declară Bruce Kim, manager de proiect la divizia tehnică a departamentului de inginerie de proces de la Doolim-Yaskawa.
Simplifică întreținerea
Sistemele de roboți de vopsire de la Doolim-Yaskawa sunt utilizate pentru producătorii auto Hyundai și Kia. Pe lângă o soluție stabilă, pe termen lung de etanșare a cablurilor, sistemul are nevoie de un design pentru o întreținere continuă ușoară. Cu etanșările Roxtec, utilizatorii pot efectua procedura de întreținere fără a-și face griji în privința performanțelor de etanșare.
De ce să utilizați Roxtec?
- Design eficient din punct de vedere al utilizării spațiului
- Întreținere simplă și ușoară
- Tehnologie specializată
- Echipă excelentă de suport pe teren
- Soluții de etanșare personalizate
Date proiect
Descrierea proiectului
Soluții de etanșare pentru compania de roboți de vopsire Doolim-Yaskawa din Coreea de Sud
Companii implicate
Doolim-Yaskawa – proprietar, producător de sisteme de roboți de vopsire
Hyundai și Kia – utilizatorii finali ai sistemelor de roboți de vopsire
Aplicații
Intrări de cabluri pentru sistemul automatizat de roboți de vopsire, inclusiv cabină de vopsire
Cerințe de etanșare
Etanșe la apă, etanșe la aer, rezistente la praf, antideflagrante
Produse Roxtec
Versiuni personalizate ale acestor soluții de etanșare au fost utilizate în proiect:
Trecere Roxtec CF 24
Soluție deschisă pentru tablouri electrice și cofrete.
Pentru cabluri sau țevi existente